Acum 5 ani de Crăciun…
În UK de Crăciun fiecare stă și spune povești, lucruri prin care au trecut și au învățat una alta… Ca să nu stric obiceiurile o să vă spun ce am pățit în tinerețea mea de Crăciun…
Totul s-a întămplat în urmă cu 5 ani, eram împreună cu cea mai talentată persoană pe care am întâlnit-o vreodată, era superbă iar eu mă simțeam un pic inferior ei din cauza lipsei mele totale de talent. Singurul lucru la care eram bun era să joc teatru în tabăra de vară unde ne-am cunoscut. Îi plăcea să se uite la mine, iar uneori jucam împreună, îi plăcea pentru că o făceam să râdă de fiecare dată când eram pe scenă. Dar totul s-a schimbat în ziua în care directorul tabere mi-a plasat în mînă o cameră digitală Olympus și m-a pus să fac poze, aveam de făcut un minim de 50 de poze pe zi în care să captez diferite momente din viața participanților. Mă simțeam extraordinar, era superb să am puterea de a fura de la oameni sentimentele lor și să le imortalizez pe un card de memorie.
Lunile au trecut iar eu am început să mă joc tot mai mult cu aparatul foto, încercam să fur cât mai multe sentimente, în special de la ea, vroiam să fie numai a mea și mă străduiam cum știam eu mai bine. Până într-o blestemată zi de Crăciun când aparatul nu a mai mers iar noi toți eram la un party la verișoara ei, iar întâmplarea făcea ca un oarecare student în anul 3 la București să apară cu aparatul lui și să facă poze non stop, omul ăla parcă nu putea respira dacă nu făcea poze … în mod special ei, puteam vedea cum fură fiecare sentiment, fiecare trăire din inima ei. Spre seară deja era o mumie obosită care nu mai simțea nimica, la atingere era rece iar privirea risipită… Totul s-a terminat căteva zile mai târziu în frumoasa dimineață de revelion…
Fotografia e un lucru magic, un moment în care inima ta e imortalizată în mii de pixeli, e o clipă care e furată din viața ta, ador să fac fotografii, dar urăsc să fiu fotografiat. Acest prilej morbit îl rezerv doar unor persoane care spre fericirea sau dezamăgirea mea îl folosesc mult prea rar… Oricum nu uitați să zîmbiți cînd cineva vă fură o parte din suflet!
December 25, 2007 2:09 am
4 Comments
ii admir pe oamenii care au puterea sa zambeasca si atunci cand…de fapt, nu prea au motive.
pozele de azi….vor fi anoste, din pacate, eu n-am reusit niciodata sa fiu un astfel de om.
La multi ani si … la cat mai multi pixeli zambitori furati de la cei dragi! :)
mi-ai dat o idee? :D pot sa o prelucrez ?
interesanta poveste!aminitiri,imagini,sentimente….si zambete furate…. o parte de viata!ma face doar sa-mi amintesc si sa doresc ceva mai mult!sa pot sa dau ceva mai mult!dar trebuie sa ma multumesc cu atat…cu o amintire stearsa de drum!….si totusi ramane ceva sa pot s-adun candva tot ce am semanat bun! adio…de la cineva!
p.s.foarte talentat baiatul! Succes!!!
Post a comment