Mă simt foarte internațional!
În aeroportul infect din Cluj la tejgheaua unde îți bagă bagajul la X-ray este o pancardă mare, rotundă unde stă desenat un pistol și un cuțit peste care e trasă o bară ca și cum ar fi interzise… ei, eu în bagaj pentru protecția personală împotriva haitei de englezi mititei cu cinismul și umorul lor morbid (pe care de altfel îl admir) mi-am luat un cuțit de vânătoare cu mâner din corn de cerb care seamănă mai mult a sabie. Ei, l-am pus pe bandă, a trecut pe la razele X iar eu îmi ronțăiam unghile pe care nu le-am tăiat de o săptămână… nenea gardian îmi face semn că totul e ok și pot să plec… stupefiat mă gândeam atunci de ce teroriștii din filme au așa mari probleme, că oricum în Anglia nu ți-l mai verifică (asta am aflat doar când am aterizat)… poate era stricat și ei mimau scanatul în stil Superman.
Am avut numărul 135 la îmbarcare (deci am fost mulți) din care cam 95% români de toate națiile, de la cei cu ciocoate în picioare la cei cu prea mulți copiii după ei, de la fețe de porțelan fițos la RAPsodii de iarnă. Dar așa cum am fost noi toți am urcat la bordul aeronavei și cu un VRUUM am decolat lovit de forța G în piept… am amețit, am comandat o apă plată și un sandwich, am primit o sticlă de “Devin” și un croasant 7 Days, tot amețit eram… într-un final mi-am dat seama că defapt așa sunt eu.
După ce am terminat de citit toate instrucțiunile în caz de urgențe și revistele puse la dispoziție (unde am găsit o adaptare a reclamei Coca Cola – the coke side of life pentru avion) am trecut la Noica. Imaginile de afară erau de vis, o mare infinită de nori care erau ca o orgie fără granițe de miliarde de corpuri băgate unul în altul pe un pat de vată… superb! La aterizare toți vedeam în ceață și în loc de tâmplă aveam șurube.
Dar am ajuns în Luton, mi-am luat bilet spre Twekesbury și apoi am așteptat; spre deliciul meu am remarcat că și aici autocarele au întârziere de câte 15 minute dar se iartă având in vedere că fiecare călător are un scaun din piele și centură de siguranță + am ajuns și la viteze de 120 km/h. Mi-am pus bagaju meu imens și roșu în fața mea, picoarele peste el și mi-am uitat în jurul meu… un vietnamez mătura pe jos, un negru mi-a dat biletu de autocar, un arab mi-a arătat stația, un chinez m-a servit la Burger King (p.s. nu m-a impresionat cu nimica)… pot să strig că m-am simțit perfect, m-am simțit acasă, la locul meu… m-am simțit foarte internațional!
December 19, 2007 2:49 pm
5 Comments
Eu inteleg ca te simti international … dar TERORIST ?;)
Dutie Mah!
Deocamdată nu mă simt terorist, nici măcar de ăla mic… dar lucrurile se pot schimba…
shocatule, tu te simti international si la tine acasa (teoretic unde te-ai nascut…)..de cand te stii…lumea te-a vazut…altfel, special :P …vai de capul englezilor aia mititei…tine-ti sosetele in picioare!
Sarbatori fericite la Londra domnule Oros.
Post a comment