Liviu Oros→

M-a salvat o fată în timp ce atârnam dintr-un copac în Braşov

Totul a început perfect, eram in Ibiza lui Vlad şi mergeam pe sensurile unice din Braşov cu Katy Perry şi Vama Veche în boxe în timp ce Florin încerca să ţină pasul cu versurile. Am ajuns la Parc Aventura undeva pe la 11. Pădurea ne aştepta cu soare printre crengi şi noroi acoperit de frunze moarte. Dar asta nu conta pentru că noi nu aveam ce căuta pe potecile ude ci încâlciţi printre scripeţi, coarde, cabluri şi alunecând pe tiroliene undeva prin copaci.

Am primit fiecare un ham, o pereche de mânuşi şi tot felul de alte chestii metalice care ne atârnau de la brâu de parcă ne-ar fi crescut extremităţi noi. Timp de 5 minute am primit instructajul şi apoi am plecat de capul nostru pe traseele alese după culoare. Primul a fost cel verde. De la o o scară de la 1 la 5 avea nivelul de dificultate de 2, după care am mers pe cel albastru, nivelul 3. Nu aveam nici o problemă, ne căţăram, zburam, făceam echilibristică de parcă ne-am fi priceput la ceea ce facem.

Din când în când o fată din personalul parcului se uita la noi. Era mică de înălţime şi îi plăcea să se joace cu câinii în timp ce strângea între buze o ţigară de Kent lung. Eram deja obosiţi dar Vlad insita să mergem pe traseul negru, nivel de dificultate 5. Şi de aici începe povestea când eu atârna ca o cioară şi vine fata care fumează Kent lung şi mă salvează.

Am ajuns la punctul de pornire a traseului, eu am fost ales să fiu cap de linie şi să merg înaintea tuturor. M-am asigurat cu toate chestiile alea din metal şi am început să trec de primul obstacol în timp ce aruncam câte o privire pe afişul ăla galben pe care scria ceva de genu: “traseu foarte dificil” (cu o linie mare şi groasă sub cuvântul “foarte” care era scris cu majuscule). Am ajuns după o luptă cu vântul care îmi strica freza la obstacolul doi dar deja nu îmi mai simţeam mâinile, eram ameţit şi cu gura uscată.

Aici trebuia să urc “Scara Speologică”, adică o scară de aia făcută din cabluri pe care o flutură vântul în toate direcţiile fără să ai vreun punct de sprijin. Am urcat, defapt a fost mai mult o luptă cu mine însumi pentru că mâinile mele acuma erau nişte crenvuşti fără muştar. Am ajuns la jumătatea distanţei când pur şi simplu am cedat, nu mai aveam nici un strop de energie rămas în mine, mâinile îmi tremurau, nu le puteam controla. Scara se învârtea în vânt, picioarele nu mai reuşeam să le pun pe scară aşa că am picat! Noroc cu sistemul de siguranţă care s-a blocat iar acuma atârnam ca o cioară constipată şi mă strâmbam pentru că mă strângea hamul de posterior.

Ceilalţi doi se uitau senin la mine şi urlau ca şopârlele ca să ma pun înapoi pe scară şi să merg mai departe. Dar fără efect pentru că crenvuştii mei fără muştar erau deja mov. După vreo 10 minute am văzut-o pe fata mică de înălţime şi am strigat după ea să mă ajute pentru că sincer, m-am săturat să mă uit la cei de jos pentru că toţi păreau nişte şobolani de unde eram eu.

A venit, a trecut de obstacolul 1, apoi a urcat toată scara speologică, a atârnat o coardă de undeva de sus şi a coborât pe ea până la mine (deci, tipa asta e mult prea capabilă, pe bune, tot respectul). Aţi fost îmbrăţişaţi vreodată de o fată în timp ce staţi suspendaţi la câţiva metri buni distanţă de sol? Eu m-am fâcut aşa un pufulete încât nici măcar nu am întrebat-o cum o cheamă după ce m-a salvat şi şi-a spart telefonul  (da, i-a picat din buzunar în timpul operaţiunii).

Saved by a girl in Brasov from Liviu Oros on Vimeo.

Tot ce mi-a spus a fost că e prima dată când face o chestie de genu’. Eu m-am făcut banană flambată şi am mers să fac alt traseu. Mai multe poze aici.

travel

February 9, 2009 2:47 pm